espre  fintele  oaşte  în  ultul  rtodox

"fintele Moaşte care se află pe pământul ţării noastre formează un preţios dar duhovnicesc pe care ni l-a dat Dumnezeu. Ele sunt, totodată, o puternică şi convingătoare dovadă văzută a nevăzutului nostru Dumnezeu. Omul legat de pământ vrea întotdeauna să vadă, să pipăie, să înţeleagă mai întâi şi apoi să creadă. El mereu caută să vadă minuni, să vadă îngeri, să vadă sfinţi, să vadă ce este dincolo de mormânt. De aceea omul este permanent plin de întrebări, bătut de îndoieli, ispitit să nu creadă cu tată inima în Dumnezeu, în viaţa viitoare. De aici atâtea secte, certuri şi convingeri religioase. Mai ales oamenii din vremea noastră vor să-l primească pe Dumnezeu mai mult prin raţiune, prin dovezi logice şi abia la urmă prin credinţă. Or, sfintele moaşte care împodobesc pământul ţării noastre sunt şi rămân cea mai convingătoare dovadă a existenţei lui Dumnezeu, a darului nestricăciunii şi al facerii de minuni în trupurile lor.

poi sfintele moaşte sunt un semn al dragostei sfinţilor din cer pentru noi, oamenii păcătoşi de pe acest pământ. Ne-au lăsat nouă trupurile lor sfinte şi făcătoare de minuni, ca un îndemn la sfinţenie şi mângâiere în lupta vieţii pământeşti, încredinţându-ne că sfinţii se roagă neîncetat pentru sufletele noastre.

ăzând moaştele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ne dăm seama cum arată trupul unui martir chinuit pentru Hristos, bătut, zdrobit cu pietre, târât şi tăiat cu sabia. De aceea, privind sfintele sale moaşte, ne întărim mai mult în credinţă, ne îndemnăm să mărturisim şi noi pe Hristos, ne încălzim inimile, ne simţim datori să lăudăm şi să cinstim pe sfinţi, ne smerim şi ne plecăm în faţa acestor apărători ai Ortodoxiei şi, îngenunchind, cerem ajutorul lor, sărutându-le sfintele moaşte. De asemenea, văzând moaştele întregi şi preamărite ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva şi ale celorlalţi sfinţi şi cuvioşi părinţi, ne dăm seama cât de minunat au trăit ei pentru dragostea lui Hristos şi părăsind lumea s-au jertfit ca nişte îngeri în trup, numai în post şi rugăciune. Astfel, ne întărim în credinţă, ne îndemnăm la nevoinţa duhovnicească, ne ruşinăm de păcatele noastre cele multe şi, sărutând sfintele moaşte, făgăduim şi noi, cu darul Sfântului Duh şi cu ajutorul lor.

fintele moaşte sunt o prezenţă vie şi permanentă a sfinţilor în mijlocul nostru, o dovadă a milei lui Dumnezeu pentru neamul nostru mult încercat. În vitregia vfremurilor ce s-au abătut asupra noastră, sfintele moaşte au mărturisit şi întărit dreapta credinţă, îmbărbătând pe preoţi şi pe credincioşi către dragostea lui Hristos. Ele sunt mai căutate de credincioşi şi mai preţuite decât icoanele făcătoare de minuni.

e asemenea, minunile săvârşite la sfintele moaşte sunt mai numeroase, mai cunoscute ca cele săvârşite la icoane miraculoase. Am putea spune că icoanele miraculoase, şi în general icoanele ortodoxe, sunt mai intime, având un rol duhovnicesc mai de taină, personal, legat de fiecare credincios în parte. Sfintele moaşte, în schimb, au un rol duhovnicesc mult mai extins, colectiv, având o zonă de influenţă destul de mare. De aici numărul mare de închinători la sfintele moaşte şi acele mişcătoare procesiuni prin oraşe şi sate, la hramuri şi pelerinaje cu participarea a mii de credincioşi. Sfintele moaşte au fost în general sub permanenta atenţie şi grijă a domnitorilor. Ei le procurau, le răscumpărau cu bani foarte grei, le aduceau în ţară, înălţau biserici în cinstea sfinţilor ale căror moaşte le aduceau şi le aşezau cât mai aproape de curtea domnească, ca să le fie de ajutor în vremuri de primejdie. Asemenea odoare nu puteau ajunge uşr prin mânăstiri, fiind departe de capitala ţării. De aceea moaştele au fost mai popularizate. Nu tot aşa cu sfintele icoane miraculoase. Ele de obicei se încredinţau mânăstirilor, ca o mângâiere pentru călugării rugători.

esigur, prezenţa sfintelor moaşte pe pământul ţării noastre ne obligă şi ne îndeamnă să le cunoaştem, să ne închinăm la ele şi să le cinstim cu mult respect şi credinţă. Noi am avut zeci de sfinte moaşte întregi ale sfinţilor noştri naţionali. Moaştele unora, precum cele ale Sfinţilor Chiriac de la Bisericani, Chiriac de la Tazlău, Ioande la Râşca, Vasile de la Moldoviţa etc., pe care îi pmeneşte Mitrplitul Dosoftei, au fost o vreme păstrate în racle alese şi aşezate în mânăstiri spre închinare; dar din cauza vitregiei vremurilor, unele dintre ele au dispărut fără urmă. De aceea, din atâţia sfinţi şi cuvioşi autohtoni despre care ştim că au avut moaşte, se păstrează astăzi un număr destul de mic. În schimb, ne-a rânduit Domnul şi alte sfinte moaşte din ţările ortdoxe vecine. Suntem datori să ne închinăm cu credinţă la sfintele moaşte, care împodobesc pământul ţării noastre, şi să ne rugăm acestor sfinţi să mijlocească înaintea Domnului pentru mântuirea sufletelor noastre."