|
cesta
era din satul Lampasc, din ţinutul Frigiei şi a trăit pe vremea
împăraţilor Gordian (238-249) şi Decius (250-253). A cunoscut, încă din
copilărie, credinţa creştină şi, întărit de Duhul Sfânt, propovăduia
dreapta credinţă, împreună cu Sfântul Respice, fiind din acelaşi loc cu
dânsul.
ar
când Decius a ajuns împărat şi a început prigoana împotriva creştinilor, a
fost prins şi Sfântul Trifon şi, dus, fiind la Niceea, a fost aruncat în
temniţă, la porunca dregătorului Acvilin, mai marele Bitiniei. Deci, fiind
chemat să jertfească zeilor, el a mărturisit numele lui Hristos şi a fost
chinuit în multe feluri; a fost tras pe roată, a fost purtat desculţ prin
cetate, pe vreme de iarnă, până i-au degerat picioarele, umblând prin
zăpadă, a fost legat de cai, i s-au bătut cuie în picioare şi a fost ars
pe coaste cu făclii şi trupul i-a fost sfâşiat cu gheare de fier. Şi,
îndurând toate acestea, Sfântul nu înceta a grăi, îndemnând pe ceilalţi
creştini să nu se depărteze de la Hristos, socotindu-se fericit a suferi
pentru El.
i
rămânând nestrămutat în hotărârea sa, a fost osândit să moară de sabie,
dar, nemaiapucând împlinirea poruncii, şi-a dat sufletul la Dumnezeu în
ziua de 1 februarie.
PROLOAGELE
Editura Mitropoliei Olteniei,
Craiova 1991, pag. 481 |